De ce ne crizăm?

În mai toate țările UE lucrurile merg spre bine numai la noi din rău în mai rău. De obicei pe la noi gura de aer vine doar înainte cu două-trei luni de alegeri. Atunci se trezesc politicienii că sunt al naibii de mărinimoși. Altfel taie și spînzură din motive numai de ei știute, de regulă în folosul sponsorilor lor, elitele financiare, jupînii zilei care își consolidează interesele. Așa se trezește orice guvern care implementează austeritate cu proteste și violențe de stradă, cu sabia demisiei deasupra capului și declarații de intenție total neinspirate. După valul de proteste din Grecia urmează la rînd românii, aduși la sapă de lemn atît de criza economică mondială cît și de un guvern de incompetenți, neînstare să scoată țara la cale. De obicei din nou, se ia cîte o măsură numai și numai cînd lumea înjură și politicienii fug să se pozeze ca salvatori ai omenirii. Lipsa reală de alternative la guvernarea unei țări, rupte în cur de toate relele, e cum e tocmai acestei ”poze”, a mimeticii lucrative și a crasei incompetențe. Toți se fac că muncesc sau că te plătesc pentru o muncă onorabilă dar a face bine altora e cea mai imposibilă ficțiune. Să nu ajungi șomer într-o astfel de țară că nu te mai cunoaște și nu te ajută nici mama dracului. Ideal e să te faci că lucrezi, că ”n-ai timp de altele” și că ești crizat de nu te vezi de treburi. Așa a ajuns falsetul meseria de aur a fiecărui ”descurcăreț”. Iar România abandonată corupției și deznădejdii. Dacă ar mai fi ceva de furat din țara asta ar mai fi de unde să alegi. Dar nu mai e nimic ce să fure și nu se înghesuie dragii de ei să ofere soluții. Nu-i pasă nimănui toți sunt Toma necredinciosul și pare că nici Cristos nu ne mai scoate din rahat. Dar una e socoteala lor și alta ce va fi în realitate. Mai rău nu poate fi în mod sigur. Și vor veni în mod sigur zilele cu soare.