lectori honoris causa
De ce ne crizăm?
În mai toate țările UE lucrurile merg spre bine numai la noi din rău în mai rău. De obicei pe la noi gura de aer vine doar înainte cu două-trei luni de alegeri. Atunci se trezesc politicienii că sunt al naibii de mărinimoși. Altfel taie și spînzură din motive numai de ei știute, de regulă în folosul sponsorilor lor, elitele financiare, jupînii zilei care își consolidează interesele. Așa se trezește orice guvern care implementează austeritate cu proteste și violențe de stradă, cu sabia demisiei deasupra capului și declarații de intenție total neinspirate. După valul de proteste din Grecia urmează la rînd românii, aduși la sapă de lemn atît de criza economică mondială cît și de un guvern de incompetenți, neînstare să scoată țara la cale. De obicei din nou, se ia cîte o măsură numai și numai cînd lumea înjură și politicienii fug să se pozeze ca salvatori ai omenirii. Lipsa reală de alternative la guvernarea unei țări, rupte în cur de toate relele, e cum e tocmai acestei ”poze”, a mimeticii lucrative și a crasei incompetențe. Toți se fac că muncesc sau că te plătesc pentru o muncă onorabilă dar a face bine altora e cea mai imposibilă ficțiune. Să nu ajungi șomer într-o astfel de țară că nu te mai cunoaște și nu te ajută nici mama dracului. Ideal e să te faci că lucrezi, că ”n-ai timp de altele” și că ești crizat de nu te vezi de treburi. Așa a ajuns falsetul meseria de aur a fiecărui ”descurcăreț”. Iar România abandonată corupției și deznădejdii. Dacă ar mai fi ceva de furat din țara asta ar mai fi de unde să alegi. Dar nu mai e nimic ce să fure și nu se înghesuie dragii de ei să ofere soluții. Nu-i pasă nimănui toți sunt Toma necredinciosul și pare că nici Cristos nu ne mai scoate din rahat. Dar una e socoteala lor și alta ce va fi în realitate. Mai rău nu poate fi în mod sigur. Și vor veni în mod sigur zilele cu soare.
Katie Melua - The Closest Thing to Crazy ( în loc de colinda de Crăciun)
Carol of the Bells (for 12 cellos) - Steven Sharp Nelson
totul e un tupeu stupid de looser
nu știu care e treaba cu lucrul ăsta
numit și acasă
pot spune numai atîta că e
cel mai departe lucru
dintre alea care dor
poate că ar trebui să îmi pese
de toți subnutriții retardați ai Africii
mai departe și mai străini
chiar și decît extratereștrii
dar mie îmi seacă de bucurie creierii din cap
pentru că mai repede o să ajung pe lună
decît acasă
pentru că acolo
unde ar trebui să fie acasă
de mai bine de un an
nu fac decît datorii
știu că nu mi le va plăti nici moartea
așa cum nici mort nu o să fiu acasă
dar am tupeul ăsta cretin
să mai sper
50 de votcă și 100% poezie – tabăra artgothica sibiu 2011
Mottor:
”Preferam 50 de votcă d-apăi noa: îi bine și așa, dă-mi cartea!” – Ion Mureșan
George cel Asztalos, proaspăt întors de pe tărîmuri sibiene, din tabăra de poezie ”Artgothica” – Sibiu – Cisnădioara, gîndește cu VOCE TARE: dacă vrei să-ți dai foc la valiză, adună 40 de poeți de peste tot, cazează-i, dă-le de mîncare, de beut, și pune-i să recite. Vei auziii poeziii (și iară zii) pînă cînd se albesc la față pereții și cad, mangă, rupți în gură de apa ei sființită cu tărie.
Așa cum i-am spus și lui Adrian Suciu, nu e deloc important să fii poetul cel mai bun. E mult mai important să fii mai rău. Și mai vizibil. Acuma vizibili am fost... nu știu și cît de răi. Cu sau fără ghilimele. Și cîte a avut de pătimit părintele Călin Sămărghițan după noi. Dar a ieșit o tabără super tare, cu poeme, muzică și distracție la superlativ.
Am cunoscut oameni ( în special tineri) pe care nu-i știam decît de pe net. Călin Sămărghițan, Dan Herciu, Alexandar Stoikovici, Marius Ștefan Aldea, Gabriel Nedelea, Doru Emanuel Iconar, Iulia Matei, Mirela Lungu, Cristina Nemerovschi, Anca Mizumschi, Maria Dobrescu, Viorel Păcală, Ariadna Petri sau oameni pe care nu-i știam decît din cărți: Ion Mureșan, Lucian Vasilescu, Ioan Moldovan, George Precup ș.a… sau pe actorul Mihai Bica, pe care l-am rugat să-mi recite două poeme. Mai vechile mele cunoștințe în frunte cu Adi Suciu au fost: Adriana Lisandru, Ștefan Ciobanu, Adrian Munteanu, Florian Silișteanu, Magda Mirea, Ștefan Doru Dăncuș și Emilia Dănescu.
La prima recitare, de la Cercul Militar Sibiu, am fost prezentat de Călin Sămărghițan drept un poet paradoxal de etnie maghiară care simte românește, (un fel de rara avis, dacă mă gîndesc bine), venit tocmai din capitala neînțelegerilor interetnice, Tg Mureș. La a doua, de la Cetatea Cisnădioarei, deși aveam probleme cu stomatologul, mi-am luat poezia în dinți, sus și tare, cum pretindea nenea Muri tuturor și am recitat încă două poeme, cuprinse în Antologia Artgothica 2011.
Au mai fost edituri, reviste, lansări, recitaluri, fără împușcături de paint-ball că a plouat, în schimb niabunii ghe litheratori au jucat tenis de masă chiar și noaptea pe la 3 în timp ce alții cîntau la chitare de mai să sune vecinii asurziți la poliție.
Faze antologice: Ziua a 1-a, la Cafeneaua Atrium de lîngă Podul Mincinoșilor, recitalurile lui Lucian Vasilescu și Adrian Munteanu.
Ziua a 2-a, recitalurile lui Ion Mureșan și Adrian Suciu la Sala Centrului Militar.
Ziua a 3-a, ”recital” Ion Mureșan, la Sala de Mese din Cisnădioara, care a spus despre cartea oferită în dar de Silviu Viorel Păcală, precum și anume că: ” preferam 50 de votcă d-apăi noa: îi bine și așa, dă-mi cartea!”
În rest vorbesc pozele și timpul peste ani: ”băi ce tineri și diliți mai eram”
Fotografiile aparțin Iuliei Matei.
”Preferam 50 de votcă d-apăi noa: îi bine și așa, dă-mi cartea!” – Ion Mureșan
George cel Asztalos, proaspăt întors de pe tărîmuri sibiene, din tabăra de poezie ”Artgothica” – Sibiu – Cisnădioara, gîndește cu VOCE TARE: dacă vrei să-ți dai foc la valiză, adună 40 de poeți de peste tot, cazează-i, dă-le de mîncare, de beut, și pune-i să recite. Vei auziii poeziii (și iară zii) pînă cînd se albesc la față pereții și cad, mangă, rupți în gură de apa ei sființită cu tărie.
Așa cum i-am spus și lui Adrian Suciu, nu e deloc important să fii poetul cel mai bun. E mult mai important să fii mai rău. Și mai vizibil. Acuma vizibili am fost... nu știu și cît de răi. Cu sau fără ghilimele. Și cîte a avut de pătimit părintele Călin Sămărghițan după noi. Dar a ieșit o tabără super tare, cu poeme, muzică și distracție la superlativ.
Am cunoscut oameni ( în special tineri) pe care nu-i știam decît de pe net. Călin Sămărghițan, Dan Herciu, Alexandar Stoikovici, Marius Ștefan Aldea, Gabriel Nedelea, Doru Emanuel Iconar, Iulia Matei, Mirela Lungu, Cristina Nemerovschi, Anca Mizumschi, Maria Dobrescu, Viorel Păcală, Ariadna Petri sau oameni pe care nu-i știam decît din cărți: Ion Mureșan, Lucian Vasilescu, Ioan Moldovan, George Precup ș.a… sau pe actorul Mihai Bica, pe care l-am rugat să-mi recite două poeme. Mai vechile mele cunoștințe în frunte cu Adi Suciu au fost: Adriana Lisandru, Ștefan Ciobanu, Adrian Munteanu, Florian Silișteanu, Magda Mirea, Ștefan Doru Dăncuș și Emilia Dănescu.
La prima recitare, de la Cercul Militar Sibiu, am fost prezentat de Călin Sămărghițan drept un poet paradoxal de etnie maghiară care simte românește, (un fel de rara avis, dacă mă gîndesc bine), venit tocmai din capitala neînțelegerilor interetnice, Tg Mureș. La a doua, de la Cetatea Cisnădioarei, deși aveam probleme cu stomatologul, mi-am luat poezia în dinți, sus și tare, cum pretindea nenea Muri tuturor și am recitat încă două poeme, cuprinse în Antologia Artgothica 2011.
Au mai fost edituri, reviste, lansări, recitaluri, fără împușcături de paint-ball că a plouat, în schimb niabunii ghe litheratori au jucat tenis de masă chiar și noaptea pe la 3 în timp ce alții cîntau la chitare de mai să sune vecinii asurziți la poliție.
Faze antologice: Ziua a 1-a, la Cafeneaua Atrium de lîngă Podul Mincinoșilor, recitalurile lui Lucian Vasilescu și Adrian Munteanu.
Ziua a 2-a, recitalurile lui Ion Mureșan și Adrian Suciu la Sala Centrului Militar.
Ziua a 3-a, ”recital” Ion Mureșan, la Sala de Mese din Cisnădioara, care a spus despre cartea oferită în dar de Silviu Viorel Păcală, precum și anume că: ” preferam 50 de votcă d-apăi noa: îi bine și așa, dă-mi cartea!”
În rest vorbesc pozele și timpul peste ani: ”băi ce tineri și diliți mai eram”
Fotografiile aparțin Iuliei Matei.
blank heart (cocoşatul de la notre-dame)
locuiesc între pereţii inimii mele & sunt fierbinte
am creierul blank mă excit cu viteza luminii
cuvintele se nasc şi mor în minţile userilor
toate pozele vorbesc aceeaşi limbă
mângâie sânii spatele fesele coapsele
profesionistele ştiu exact ce-ţi trebuie
să creşti copilul din tine să-l duci departe
de compromis disperare minciună
ne privim o secundă în ochi şi zărim
cocoşatul din spatele manechinului
cărând după noi vise iluzii speranţe
ne-ar fi mai uşor de am ştii că suntem
mai urâţi decât imaginea din oglinda
beţivului călcând cu grijă pe cioburi
în şlapi şi bikini cosmosul pare-un uriaş
***
prezervativ pe sticla de whisky la gheaţă
și Infra continuă...ca blog
Am schimbat adresa de la www.infrareal.net la www.infrareal.blogspot.com. Infra merge mai departe, pe bune, că tună că trăsnește, din respect pentru cei 70 și...de urmăritori, lectori honoris causa și pentru propriul manifest, care trezește totul din nou. Să aiurim numai de bine!
Infra se va desființa
Din cauza lipsei (reale) de fonduri, probabil saitul se va desființa. Termenul limită de reînnoire a domeniului este 14 iulie a.c. Plus că saitul nu mai are susținere de la membrii. Am vrut să fie ceva colectiv și de grup dar n-a fost să fie... No comment. Vă mulțumim pentru cît s-a putut. Cititorilor datorăm scuze pentru oprirea subită. Și promisiunea de a reînvia din propria cenușă. Remember:
Fii infra! Trezește totul din nou!
Fii infra! Trezește totul din nou!
îmi plac florile - poem de Korbea
mi plac florile
e mişto stau la soare
fără să vrea să fie mai mult
decat flori
e mişto când se pleacă sub vânt
fără să asculte de indemnul
lui che guevarra
e mişto când se lasă rupte
fără să pună intrebări idioate
cine suntem de unde venim unde ne ducem
ce e lumina aia mare albă
oare voi mai face sex vreodată
de ce marcela de ce
dar cel mai mişto e că stau în pielea goală
în văzul lumii, deschise non stop, pistil şi stamine
şi nimeni nu se supără
ba chiar le tragem în piept
şi suspinăm dulceag
e mişto stau la soare
fără să vrea să fie mai mult
decat flori
e mişto când se pleacă sub vânt
fără să asculte de indemnul
lui che guevarra
e mişto când se lasă rupte
fără să pună intrebări idioate
cine suntem de unde venim unde ne ducem
ce e lumina aia mare albă
oare voi mai face sex vreodată
de ce marcela de ce
dar cel mai mişto e că stau în pielea goală
în văzul lumii, deschise non stop, pistil şi stamine
şi nimeni nu se supără
ba chiar le tragem în piept
şi suspinăm dulceag
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)