senectute

vremurile-s grele
şi aia-i din ce în ce mai scurtă

curînd vom deschide în aşternut
un club de prietenii pe teme literare

vom pieptăna locul acela cu grijă
şi vom spera să-ntîrzie artrita

senectute morţii mă-tii
cu-nţelepciunea ta cu tot

Testosteron. Made in Adi Suciu.

S-a spus despre poetul Suciu că e de neinclus în nicio mișcare literară în niciun stil anume. Asta poate ca exagerare a unei indiscutabile unicități stilistice literare care îl definește. Cu toate acestea testosteronul realist și infrarealist bîntuie poemele made in Adrian Suciu. La rigoare încadrări în anumite stiluri ar fi dacă e să numim doar tehnica suprarealistă folosită la modul ironic, pentru critici de gen alegoric-dali-ste, ale unui așa zis egotism, practic inexistent din moment ce poemele lui tratează persoajul și nu omul Suciu.   Un memorabil vers al lui Adi Suciu, cu tonalități și imagini strict infrarealiste, spune așa: ”Prietenul nostru Suciu, care a supravieţuit zăpuşelii şi cancerului şi-a murit într-un tragic accident de trotinetă” (amintim necunoscătorilor mișcării infrarealiste că persoana a treia e folosită de preferință de infrarealiști pentru stilul pseudoimpersonal, opus frondei egotice suprerealiste) Poemele lui Adrian Suciu încep aproape clasic-oniric și sfîrșesc în clare inflexiuni infrarealiste, care ”lovesc” în moalele cititorului. Poemul ”Senectute” e un vîrf de lance infrarealist, pe care,cu voia autorului îl vom publica pe saitul comunității scriitorilor infrarealiști. S-a spus despre poemele mele că ar fi în stare să ridice o sală întreagă în picioare. Poate parțial pe bună dreptate, pentru că nu spun nimic despre herghelii verzi pe pereți ci despre ceea ce ne doare, ne bucură și Este. Ei bine, un astfel de poem poate ridica un stadion în picioare pentru că e geniu pur aici, total inspirat și inspirant. Sincere felicitări Adi Suciu! Și să aiurim numai de bine!