nu pot vorbi azi
în ochi mi-au crescut paturi de spital
pe buzele mele apasă mâini gălbejite
cu vene umflate
vene de cauciuc
mă uit după înger dar
el pe marginea pervazului cu porumbeii
se pregătește să-și ia zborul
aici e cald tot mai cald
viața noastră se topește alunecă
pe podea
mercur sub tălpile goale
ale amiezii
în coronarele mele o moarte mică
și roșie
se plimbă ca o soluție de contrast
în căutarea fisurilor
toate acele rupturi de lume
și de mine.
dacă nici mâine nu o să pot vorbi
e pentru că spitalul îmi strivește trupul
ca o cruce uriașă cu răstigniții ei cu tot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu