orice cuvînt ascunde în sine o tăcere mare

vorbeam despre ce-o să urmeze și
cuvintele alunecau pe tăceri lungi
ce spun o poveste ce nu se poate povesti
și vedeam un vultur mut care iese
din radio și mă duce în gheare și-aș fi spart
o bancă pentru trei ierni așezate într-o clipă una
peste alta
sub pielea mea
să-mi ascundă venele de tine

acum din radio se aude întunericul de sus
lumina vorbește ca întotdeauna
limba ei neauzită iar eu mă apropii de cuvinte
și tac
iau fiecare cuvînt și-l tac cum se cuvine
să pot apoi să-mi tac fiecare bătaie de inimă
iar peștii din liniștea mea
îngroapă ce-o să fie în ochii lor de granit