vine momentul cînd singurul lucru pe care-l mai pot face
e un reset
viața încetinește pînă orice înseamnă efort
privirea înlemnește se transformă în ramă
pentru diferitele chipuri ale realității
și zile întregi nu-mi mai văd fața simt doar cum se adună
tot mai multe în spatele ei cum crește părul și barba
mă pipăi pe ochi pe obraji încercînd să ghicesc cine se ascunde
în umezeala din palme
amintiri despre ruinele unui castel înalt și filmul războaielor
al ploilor și-al bolilor
mi se înfig în tîmplă ca o suită de țipete
fierbințeala unui gînd imens îmi iese prin sinusuri
eu n-am fost niciodată
nicăieri
m-am privit doar în fotografii făcute de alții am înghițit fiecare
imagine și-am tăcut așa cum tace o piatră care privește în sine
și în palmele însetate întotdeauna am văzut
un castel înalt pe-o insulă pustie și-un om
care se dărîmă odată cu el
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu