fiindcă inimile sunt incapabile să transmită loviturile
prin aer. Din piept delimitează tăceri care vorbesc singure
la fel cuvintele. Poate doar pauzele dintre ele
sunt importante
la fel și ochii. Lipiți de corpul tău, de sînii ca doi porumbei decapitați
Din care viață. sau moarte. sau ceva mai important decît ele
Se scurge în priviri
și mi-e teamă
aș vrea să lovesc în tine, să mă lovesc în interiorul tău de organe
la fel ca inima incapabilă de cuvinte. să fiu ca o rană pe care o vindeci
cînd te pătrund să pot spune. Corpul tău
e o cazma care sapă
și am nevoie să mă ascund. Am în palme șoldurile cărnoase și le izbesc
și mi-e teamă
că voi lovi pînă ating pămîntul și petrolul va țîșni din tine. Un jet puternic
continuu, va înnegri răsăritul
și pe noi. Atunci cu pleoapele strînse pînă la sînge,
te voi ține în mine.
Corpul tău
un pumn pe care îl primesc în față. Fără cuvinte, fără inimă.
Doar stoluri interminabile de porumbei decapitați care vor cădea
Dintr-o dată
Un comentariu:
Xalut Leo și bun venit pe infra! uite un poem legat mai mult de legile fizicii...let*s get phzichal, vorba aia, să devenim pipăibili, nu virtuali, să fim mai adevărați decît visează poezia pe net, e una din direcțiile posibile infrarealiste și un leac pentru dependența de iluzii.
fain poem îmi place la tine că ești la modul ne-strident cu picioarele pe pămînt și asta dă clasă la mulți ”magicieni de-a-n pixu” care ne dau ”lecții” de estetică în domeniu. numai bine Leo :)
Trimiteți un comentariu