lectori honoris causa

Calamităţi dansante

ah zornăim ca nişte trestii
îndrăgostite de vînt
nişte calamităţi dansante
pe cuvînt
se spune că Orfeu a fost sfîşiat de femei
culmea e că înainte
reuşise să îmblînzească fiare
pe nişte chestii cică similare orice femeie
care s-a intitulat a mea se săruta de mine
pînă în gît
şi-n rest se suspina că i se face urît
câteva obişnuiau să fie fecioare
probabil nici nu ştiau ce e aia
mie mi se ulise aveam un scaun ludovic pai
-şpe la creştet mă şi aşezam uneori
să văd cum îmi şade
bolboroseam de nespus mă aflam în neştire
rezolvam o ecuaţie orfică mă fîlfîiam
în sfîşietoarea ei necunoscută
acolo pe după palatul telefoanelor
şi lenjeriilor de damă
căzut pe scînduri împiedicat de sîrme
ţineam aproape trombonul meu roz şi oftam
cred că mă încîntam
cu nenorocirea aia de alamă

Niciun comentariu: