Legenda continuă

ehee solitudinea e o maladie de performanţă

te antrenezi pentru lupte libere cu tine însuţi

fără învinşi sau învingători ajungi

un discobol cu propriul cap aruncat în mare

şi vesel săltînd ca o piatră pe valuri

solitarul fericeşte lumea oriunde seduce

iar singuraticul doar cînd se duce

niciodată n-a fost invers

speri să ajungi în iad şi te temi

că vei ajunge în rai

între timp ninge din convingere pentru că

e neînstare pămîntul să reţină apa

în marea lui dragoste de deşert

şi te trezeşti vorbind de marea ta dragoste

de înrăirea ta destul de bună

ca să ţii din rărunchi cu dinţii de cineva

la fel de confuz şi de îndîrjit

ca un dumnezeu uitat într-o milă

într-o fericit de nouă-veche disperare

în rest

ce să mai crezi fetele se prostesc serios

te tentează să atentezi la suprafaţa lor

moale şi pudică aşa în slow motion

devii păpuşa lor cu un singur picior

un fel de emoţie vibrantă

şi introductibilă

în timp ce noi ne convingem că suntem realmente

cel mai mare spermatozoid de pe planetă

fără alte soluţii decît praful şi pulberea

dar nişte prăpădenii foarte constructive

da părem varză şi totuşi căliţi

marcaţi în adevăratul sex al cuvîntului

aşa mergem înainte uşor jenaţi

amestecaţi în vin şi în pîine

să îl descoperim pe ieri şi mai ales

să-l facem memorabil pe mîinele

nenorocitul

ehei legenda continuă cu un relaş astenic

după o îndurare din răsputeri în care

păream victime sigure

nu-i chiar aşa dar vine bătrîn şi pervers

frigul ne ciupeşte de fund ca pe domnişoare

legenda continuă iar norii

se duc uşuraţi de sine

ca nişte vaci în flăcări

şi pasc asfinţitul